Elemente de aliere din oțel inoxidabil
Elemente de aliere din oțel inoxidabil
Când vine vorba de oțel inoxidabil, există multe clase din care să alegeți. În funcție de elementele de aliere adăugate, proprietățile pot varia considerabil. Totul se rezumă la alegerea celei mai potrivite opțiuni rentabile în funcție de cerințele aplicației. Să vedem ce elemente de aliere pot fi adăugate și cum afectează acestea produsul final.
Crom
Cromul este elementul de aliere decisiv în oțel inoxidabil. Îi dă oțelului"inoxidabil"proprietăți. Stratul de pasivare de oxid de crom împreună cu stratul de protecție a suprafeței previne, de asemenea, difuzia oxigenului în metal, protejând astfel structura internă a metalului de coroziune. Ionii de oxid de crom sunt, de asemenea, similari ca dimensiune cu moleculele de oțel, rezultând o legătură puternică între cei doi. Acest lucru permite ionilor de oxid să se atașeze ferm de suprafață în condiții normale de funcționare. Oțelul trebuie să fie de cel puțin 10,5% pentru a fi"inoxidabil". Cu toate acestea, pentru a crește rezistența la coroziune, este obișnuit să adăugați mai mult crom. Cromul acționează și ca un stabilizator de ferită, ducând la formarea unei microstructuri de ferită în aliaj.
Nichel
Se adaugă nichel pentru a îmbunătăți și mai mult rezistența la coroziune. Este, de asemenea, un stabilizator al austenitei, favorizând formarea austenitei. Un adaos de 8-9% nichel are ca rezultat o structură complet austenitică care oferă o sudabilitate excelentă. Creșterea în continuare a procentului de nichel duce la o mai bună prelucrabilitate și rezistență la coroziune.
Cupru
Cuprul acționează, de asemenea, ca un stabilizator de austenită, îmbunătățind rezistența la coroziune și proprietățile de întărire. Se adaugă pentru a produce produse din oțel inoxidabil potrivite pentru condițiile de lucru la rece necesare șuruburilor și cuielor.
siliconAdăugarea de siliciu crește rezistența oțelului inoxidabil la concentrații mari de acizi azotic și sulfuric. De asemenea, favorizează formarea feritei și face metalul rezistent la oxidare.
Azot
Azotul este un stabilizator de austenită care mărește rezistența și rezistența la coroziune localizată. Coroziunea locală se referă la coroziunea prin pitting, coroziunea în crăpături, coroziunea intergranulară și alte fenomene.
Molibden
Molibdenul și wolfram îmbunătățesc rezistența generală și locală la coroziune. Primii sunt stabilizatori de ferita, asa ca atunci cand sunt folositi in aliaje austenitice, trebuie echilibrati cu stabilizatori de austenita pentru a mentine compozitia austenitica. Molibdenul îmbunătățește, de asemenea, rezistența la temperaturi ridicate atunci când este adăugat la oțelurile inoxidabile martensitice. Adăugarea de wolfram și molibden îmbunătățește, de asemenea, proprietățile de mai sus.
Mangan
Manganul crește rezistența, duritatea și călibilitatea oțelului inoxidabil. Adăugarea de mangan ajută metalul să funcționeze mai bine în timpul prelucrării termice. Manganul favorizează, de asemenea, dizolvarea azotului în oțel inoxidabil, astfel încât manganul poate fi adăugat pentru a înlocui nichelul din oțel inoxidabil cu azot.
